duminică, februarie 16, 2025
Fotbal Diverse

Week-end-ul acesta, cele mai tari 32 de echipe de minifotbal din România vin la Vâlcea, la Cupa de Iarnă Smart Cup (ediţia a III-a)

1.76KVizualizari

Dragoş Muscalu (reprezentantul Asociaţiei Fair Play Vâlcea) va organiza, week-end-ul acesta, mai precis în perioada 13-15 decembrie, la Oltenia Arena Sport, cea mai tare competiţie de fotbal pe teren redus, Cupa Smart Cup. În total, 32 de echipe de top, printre care se vor număra FC Boromir (câştigătoarea Cupei României şi a Supercupei României, cea mai titrată pe plan naţional în 2019, cu două trofee), Nova Vita Tg. Mureş (campioană naţională şi finalista Ligii Campionilor Europene), cele mai tari trupe din Capitală şi alte nume strong din minifotbal vor lupta pentru marele trofeu.
Pe teren, vor intra jucători care au făcut odinioară spectacol în Liga I, precum Marius Niculae, Nicolae Mitea, Florin Costea, Mihai Costea, Cristian Dănălache, Ducu Ninu, Răzvan Pădureţu, Nicu Epaminonda, Cătălin Doman, Andrei Cordoş, Andrei Ciolacu, dar şi frații Matei, multipli campioni la futsal. Vor fi trei zile (începând de vineri) pline cu zeci de meciuri de calitate, care nu trebuie în niciun caz ratate!
„M-am zbătut foarte mult să aduc echipe de top la Cupa de Iarnă Smart Cup, care a ajuns la cea de-a treia ediţie. Îi invit pe toţi vâlcenii să vină la Oltenia Arena Sport, pentru că vor avea, timp de trei zile, de dimineaţa până seara târziu, numai super-meciuri! Sunt bucuros că, împreună cu colegul meu Andrei Coman, am reuşit să adunăm atâtea echipe mari, cu nume de rezonanţă în minifotbalul românesc. Ne aşteptăm la un turneu cu mult spectacol, în care nu cred că există o favorită anume”, a anunţat Dragoş Muscalu.

Lista echipelor participante la Cupa de Iarnă Smart Cup – Ediţia a III-a:

• FC Boromir
• Inter Sport Vâlcea
• Nova Vita Târgu Mureș
• Nurvil
• Spartanii
• Ostroveni City
• 24 Fit Valcea
• ElectroFlux Craiova
• La Maria și Ion București
• Hooligans București
• Luxury Team București
• Old Boys București
• Danco Pro Bucuresti
• Antena 3 Bucuresti
• Bella Venezia Oltenița
• Barcelona Stâlpeni
• Eco Rojan Pitești
• All Blacks București
• GialloNerii București
• Bacolux Friends Craiova
• Enjoy Craiova
• Știința „U” Craiova
• AS Meck Craiova
• Bacolux Old Boys
• Redex Baia Mare
• Chedra Tax Ploiești
• Bulevard Vâlcea
• Atletico Vâlcea
• AS Peciu Nou Timișoara
• Comsid Deva
• AFC Klausenburg 07 Cluj
• Fiesta Roman