luni, septembrie 9, 2024
Handbal

Week-end-ul acesta, Victorina Bora încearcă s-o menţină pe Dacia Mioveni în Liga Florilor. Turneul va avea loc chiar în fieful grupării argeşene

409Vizualizari
Săptămâna trecută, s-a pus punct în sezonul 2022-2023 al Ligii Florilor. Toate misterele s-au elucidat, atât în lupta pentru cupele europene, cât şi în subsolul clasamentului. Titlul naţional a fost câştigat lejer de CSM Bucureşti, care va evolua iar în Liga Campionilor, competiţie pentru care va solicita un „bilet de acces” şi vicecampioana Rapid Bucureşti, dar şi finalista Cupei României, CSM Tg. Jiu, care a primit o invitaţie specială din partea conducerii FRH. În schimb, formaţiile Gloria Bistriţa-Năsăud şi Dunărea Brăila vor lua startul în Liga Europeană, cel de-al treilea loc care revine României în această întrecere urmând a fi revendicat de Rapid Bucureşti, CSM Tg. Jiu (dacă nu vor fi acceptate în Liga Campionilor) sau SCM Gloria Buzău.
În schimb, ultimele două clasate, CSM Slatina şi CSM Galaţi, au retrogradat în Divizia A, iar în locul acestora au promovat CSM Corona Braşov şi CSU Ştiinţa Bucureşti. Alte două echipe din subsolul clasamentului (în speţă, ocupantele poziţiilor 11 şi 12, HC Zalău şi Dacia Mioveni), nu au scăpat încă de grijile retrogradării, acestea urmând a participa la finele săptămânii, în perioada 2-4 iunie, la turneul pentru menţinere / promovare în Liga Florilor. Competiţia va avea loc chiar în fieful grupării argeşene, iar formaţiile din elită le vor înfrunta, în sistem campionat (fiecare cu fiecare), pe cele clasate pe locurile 3 şi 4 la turneul final al Diviziei A (CSM Deva şi Activ Prahova Ploieşti).
Aşa cum se cunoaşte, din această primăvară, Dacia Mioveni este antrenată de Victorina Bora, iar din staff-ul administrativ face parte şi Petre Berbecaru, fost preşedinte la CS Oltchim şi HCM Rm. Vâlcea.