Week-end-ul trecut, în comuna Bujoreni, au avut loc două acţiuni de ecologizare. Prima dintre acestea a fost organizată de primărie şi s-a desfăşurat în zonele Muzeul Satului, Valea cu Apă, Bradului şi Valea Seacă. La final, primarul Gheorghe Gîngu a ţinut să le transmită mulţumiri voluntarilor care au participat la campania de colectare a deşeurilor menajere de duminică, 2 octombrie.
„Mulțumesc tuturor participanților la această acțiune de ecologizare organizată la Bujoreni – Muzeul Satului, Valea cu Apă, Bradului, Valea Seacă. Voluntari mici și mari, angajați ai Primăriei Bujoreni, consilieri locali participanți, multă sănătate și putere de muncă pentru a continua astfel de acțiuni civice, iar celor certați cu bunul simț îi rugăm să își descopere simtul civic și să respectăm natura si pe noi ceilalți. Mulțumim! Doamne ajută!”, a transmis Gheorghe Gîngu, pe Facebook.
Tot duminică, 2 octombrie, şi Fundaţia Comunitară Vâlcea a organizat o amplă acţiune de ecologizare la Bujoreni, pentru a strânge deşeurile menajere aruncate pe traseele pe care se vor desfăşura cursele din cadrul evenimentului sportiv Vâlcea Forest Run & MTB 2022, din 15-16 octombrie.
„Before and after în pădurea Valea Bujorencii din jurul Muzeul Satului Vâlcea, pe traseele 5, 10, 21KM de la Vâlcea Forest RUN & MTB 2022! Mulţumim voluntarilor, partenerilor de la Asociaţia SMILE şi Primăriei Comunei Bujoreni pentru sprijin. Am găsit trei televizoare, un frigider, multe haine și PET-uri. Pentru că de curând am vizionat «Povestea plasticului», putem spune și de pe traseu că soluția este să nu mai consumăm produse care poluează, începând de azi”, au anunţat reprezentanţii Fundaţiei Comunitare Vâlcea, pe reţeaua de socializare.
9-1 a fost scorul final prin care Viitorul Șirineasa s-a impus, pe teren propriu, contra celor de la Alutus Sălătrucel....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe