Fotbal Național

Zăvoiul așteaptă „granzii”! Ca echipă de Liga a III-a, SCM ar putea disputa pe teren propriu toate meciurile din grupele Cupei României

524Vizualizari
Săptămâna trecută, SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în premieră în grupele Cupei României. Potrivit regulamentului de desfășurare a competiției, ca echipă de Liga a III-a, SCM Rm. Vâlcea ar fi în avantaj față de aproape toate celelalte combatante, ceea ce înseamnă că ar putea disputa pe teren propriu cele trei meciuri din această fază. Doar dacă vor înfrunta una dintre celelalte trei grupări din ultimul eşalon naţional care au acces în faza grupelor (Agricola Borcea, CSM Unirea Alba Iulia sau Sănătatea Servicii Publice Cluj), elevii lui Eugen Beza vor fi nevoiţi să evolueze în deplasare, iar asta deoarece au ocupat o poziţie superioară faţă de acestea în sezonul precedent. În caz, contrar, pe stadionul din Zăvoi ar putea veni echipe de top din țară sau măcar din primele două ligi. Sorții vor stabili dacă SCM Rm. Vâlcea va înfrunta doar grupări din Superligă sau va avea și meciuri cu echipe din cea de-a doua divizie.
Și în sezonul actual, etapele din grupele Cupei României sunt programate până la finele anului, datele anunțate de FRF fiind 30 octombrie, 4 și 18 decembrie. Ultimele tururi din competiţia KO vor avea loc în 2025, pe 2 aprilie (sferturile), 23 aprilie (semifinalele) şi 14 mai (finala).
Sursă foto: Facebook Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea