luni, septembrie 9, 2024
Administrație

Zilele acestea, primarul Ion Streinu va da ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare a celor 43 de străzi din Şirineasa, prin programul „Anghel Saligny”

538Vizualizari
Primarul Ion Streinu a semnat contractul de finanţare pentru proiectul pe programul „Anghel Saligny”, care se referă la asfaltarea a 43 de străzi din comuna Şirineasa, a căror lungime totală este de 9 kilometri. Pentru această investiţie, Ministerul Dezvoltării a alocat, vara trecută, suma de 9,83 de milioane de lei. „Zilele acestea, vom da ordinul de începere a lucrărilor, iar primele drumuri către care ne vom îndrepta atenţia sunt cele mai lungi şi cu cât mai mulţi locuitori. Mă refer la Strada Rudărie (474 de metri), din satul Slăviteşti, uliţa Olteanu (423 m) – din Şirineasa şi Condoiu (421 m) – din Ciorăşti”, a anunţat Ion Streinu. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost adjudecată de o asociere din trei firme, alcătuită din Covamar (lider de proiect), Rădoi Construct şi Geda Com. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 20 de luni, dar conducerea administraţiei din Şirineasa este convinsă că investiţia ar putea fi gata mai devreme.
Lista tuturor străzilor din proiectul de asfaltare pentru care primarul PSD din Şirineasa a obţinut finanţare prin „Anghel Saligny” cuprinde următoarele uliţe comunale şi drumuri săteşti: Tănăsuica (121,4 m), Condoiu (420,8 m), Georgescu (144,6 m), Isărescu (83,9 m), Drăgoeştilor (175,9 m), Iacobeştilor (131,7 m), Nuică (340,7 m), Pârvu (322,5 m), Truţă (390 m), Olteanu (422,9 m), Chirilă (309,8 m), Mitrică (246,9 m), Drumu Gării (478,6 m), Săraru Lucian (363,7 m), Stupina (212,1 m), Dudărie (473,5 m), Slăviteşti (217,3 m), Aricioaia (191,9 m), Anghel (57,8 m), Bolborici (149,5 m), Corfari (261,2 m), Ivănescu (374,7 m), Tomiţă (88 m), Pielari (66,9 m), Poarta Raiului (144,1 m), Vacilor (205,2 m), Crăciun (65 m), Daniela Olaru (49,4 m), Enache (127,9 m), Ioniţă (165,3 m), Nae Şerban (65,6 m), Nae Olaru (41 m), Nicoliţă (189,8 m), Olteanu Ciorăşti (36,7 m), Păuşescu Nicolae (63,5 m), Stelea (145,8 m), Prundurel (111,1 m), În Cot (340,5 m), Slăviteşti + Niţă Negrea (522,7 m), Gică Hâldan (210,1 m), Cârlig (192,8 m), Bandicu (36,3 m) şi Băneştilor (238,4 m).