SCM Rm. Vâlcea a anunțat transferuri pe bandă rulantă în această săptămână, câte unul pe zi, începând de luni, 3 martie, Alberte Kielstrup Madsen, Daphne Gautschi și Tuva Ulsaker Hove fiind primele trei mutări pentru sezonul viitor. Joi, 6 martie, echipa din Sala Traian a prezentat încă o handbalistă din Danemarca, a cărei valoare a fost probată și în actualul sezon al Ligii Campionilor. „O nouă sportivă din Danemarca se alătură roș-albastrelor: Amalie Wulff! Ea va îmbrăca la SCM Râmnicu Vâlcea tricoul cu numarul 11. Bine ai venit, Amalie!”, au anunțat oficialii din Sala Traian, pe Facebook, noua handbalistă din Danemarca semnând pentru doup sezoane cu SCM Rm. Vâlcea
„Amalie Wulff este noul nostru transfer pentru a consolida linia de 9 metri. Jucătoarea daneză, în vârstă de 25 de ani, vine de la Nykobing Falster Handboldklub, unde a evoluat timp de șase sezoane, acumulând o bogată experiență atât în prima ligă daneză, cât și în cupele europene, EHF European League și EHF Champions League. Amalie este născută pe 18 mai 1999, în Ballerup, Danemarca și are 1,70 m înălțime. Sportiva joacă pe postul de coordonator de joc. Aceasta a debutat la nivel de senioare la Ajax Kobenhavn, iar în 2018 a făcut pasul către Roskilde Handbold. Un an mai târziu, s-a alăturat celor de la NFH, acolo unde evoluează și în prezent. În sezonul actual, Amalie a marcat 12 goluri în EHF Champions League. Acest transfer s-a concretizat fiindcă aceasta a confirmat o constanță în evoluțiile sale, sportiva acumulând experiență la cel mai înalt nivel, ceea ce va aduce un plus valoare lotului nostru. Suntem încântați să o avem pe Amalie Wulff în echipa noastră și îi dorim mult succes alături de noi”, au mai adăugat reprezentanții clubului de la poalele Capelei.
Amalie Wulff: „Deja iubesc atmosfera creată de fanii echipei!”
Tot pe rețeaua de socializare a fost postată și o declarație a noii jucătoare din Sala Traian. „Sunt foarte încântată să anunț că am semnat un contract pe două sezoane cu Râmnicu Vâlcea. Am urmărit meciurile echipei de pe teren propriu și deja iubesc atmosfera creată de fani. Abia aștept să joc în tricoul echipei și îmi doresc mult să câștigăm trofee împreună!”, a subliniat Amalie Wulff.
SCM Rm. Vâlcea s-a mișcat puternic pe piața transferurile în ultimele zile. Săptămâna trecută, formația din Sala Traian a anunțat...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe