Fotbal Județean

Cristian Zotică (Stejarul Vlădeşti) îndeamnă echipele din județ să joace mai mult fotbal și să critice mai puțin arbitrajele

1.11KVizualizari
Fotbalistul Cristian Zotică a remarcat faptul că există, în continuare, o tendință accentuată a echipelor mici de a se „rățoi” la adresa arbitrilor. Oficialul de la Stejarul Vlădești a dat ca exemplu meciul din Cupa României, disputat la Comerțul Roești.
„Am citit că gazdele au avut nemulțumiri mari la adresa arbitrajului. Am jucat multe meciuri la acest nivel şi pot să-mi dau corect cu părerea despre ceea ce s-a întâmplat la Roeşti. Nu avem nimic de reproșat arbitrajului. Chiar s-a greșit și împotriva noastră! Se mai întâmplă! Adică, a fost ofsaid clar la primul gol al adversarilor. Plus penaltiuri clare, pentru ei și pentru noi. Ei au contestat că nu a fost corect penaltiul nostru. În minutul 90, tușierul – deși s-a făcut apoi presiune mare asupra lui – i-a spus centralului că am dat gol valabil, de 3-3, prin care am egalat. Adică, să fim sinceri, mingea intrase jumătate de metru în poartă. El e un asistent tânăr, l-am felicitat după aceea. Jos pălăria pentru el!”, a explicat Cristian Zotică, oficial la Stejarul Vlădești.