• în plin campionat, şefa Federaţiei ar fi propus mărirea numărului de participante din Liga Naţională masculină chiar din sezonul viitor!
Din câte se pare, chiar dacă în baschet se investesc o grămadă de bani, România rămâne o „ţară bananieră” când vine vorba de respectarea unor regulamente. Altfel nu se explică zvonul apărut zilele trecute, prin care – potrivit site-ului baschet.ro – FR Baschet ar fi propus, în plin sezon, creşterea numărului de participante din Liga Naţională masculină (de la 18, la 20), chiar din campionatul viitor. Din câte se pare, tocmai şefa Federaţiei, Carmen Tocală, ar fi fost iniţiatoarea acestui proiect.
Spre deosebire de ediţia actuală, când toate echipele au pornit la drum în acelaşi timp, în sezonul viitor campioana şi vicecampioana, „U” BT Cluj-Napoca şi CSM CSU Oradea, vor intra în competiţie abia din faza secundă. Cele mai bogate cluburi din România ar urma să participe în paralel în ABA League, alături de alte grupări din Balcani. Celelalte 18 echipe din ţară vor fi împărţite ca şi acum, în două conferinţe de câte nouă. În faza secundă a campionatului, primele cinci clasate din fiecare conferinţă, alături de formaţiile din Cluj-Napoca şi Oradea vor forma grupa valorică 1-12, iar ocupantele ultimelor patru poziţii din fiecare conferinţă vor juca în grupa valorică 13-20.
Modificarea sistemului competiţional ar fi de bun augur pentru CS Vâlcea 1924, care ar scăpa complet de emoţii în lupta aprigă pentru evitarea retrogradării în Liga I. Graţie cadoului FR Baschet, „lupii negri” vor fi siguri că vor evolua şi în sezonul viitor la cel mai înalt nivel.
CS Vâlcea 1924 se luptă în continuare pentru calificarea în play-off-ul Ligii Naționale de baschet. După 22 de etape, gruparea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe