Fotbal Național

De 1 aprilie, Cozia Călimăneşti va primi vizita „satelitului” CS „U” Craiova, în runda inaugurală din play-out-ul Seriei 6

337Vizualizari
Cozia Călimăneşti a încheiat sezonul regular al Ligii a III-a cu 22 de puncte şi va evolua mai departe în play-out, fază în care se vor înfrunta tur-retur (încă 10 etape), ultimele şase clasate din Seria 6. În prima rundă, fotbaliştii pregătiţi de Vasile Ilinca vor primi, pe teren propriu, vizita echipei CS „U” Craiova 2, meciul fiind programat sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17.00.
Vâlcenii pornesc cu un ascendent moral în faţa „studenţilor” din Bănie, dacă e să luăm în calcul faptul că rezultatele directe din prima fază a campionatului le-au fost favorabile. Pe 3 septembrie, Cozia Călimăneşti s-a impus la limită (cu 1-0) în faţa propriilor suporteri, unicul gol fiind marcat de Raul Horumbă (în minutul 69). În schimb, pe 4 noiembrie, în retur, s-a consemnat egalitatea (1-1), Eduard Domnu punctând pentru echipa lui Corneliu Papură în minutul 49, iar Claudiu Ghighilicea (16) – pentru gruparea vâlceană.