Fotbal Județean

Alex Concioiu va transfera 4 jucători noi la CS Gușoeni

1.41KVizualizari
CS Gușoeni continuă pregătirea, în perspectiva în care, la sfârșitul actualului sezon, și-a propus ca obiectiv promovarea în Liga a IV-a. Alex Concioiu, reprezentantul echipei, a precizat că, săptămâna aceasta, va face patru transferuri, în contextul în care trei dintre titularii de anul trecut nu vor mai putea participa la meciurile oficiale din motive obiective.
„Suntem nevoiți să facem transferuri, deoarece ne-au plecat jucători importanți. Am încercat să găsim fotbaliști cu experiență, care să ne ajute în campionat. Week-end-ul trecut, am jucat un amical la Viitorul Voicești. Ne-am impus cu scorul de 6-2, prin golurile marcate de Mădălin Roșu (4) și Ionuț Ungureanu (2).  A fost al treilea amical de anul acesta”, a precizat Alex Concioiu (FOTO), reprezentantul echipei CS Gușoeni.