Diverse

Corona Mihăești va juca la Viitorul Budești, în Cupa României

391Vizualizari

Corona Mihăești s-a impus cu 2-0, în amicalul susținut cu juniorii-republicani Under 19 din Zăvoi. Marinel Mazilu (singur cu portarul adversar) și Lucian Briceag (șut la colțul lung, după ce a driblat doi juniori) au înscris pentru echipa din Liga a V-a. “Am avut câteva absențe, dar lotul este destul numeros și valoros, încât să punem alinia o echipă de start bună. Am fost 18 la meci, dintre care 4 juniori de la FC Oltenia. Eu zic că putem promova la sfârșitul sezonului. De fapt, asta ne și dorim, pentru prima dată în ultimii ani! Mai ales că, după colaborarea cu FC Oltenia, juniorii vor avea echipă de Liga a IV-a unde să-și poată pune în valoare calitățile. Sâmbătă, de la ora 14.00, vom avea meci în Cupa României, la Viitorul Budești. Cu acest prilej, ne putem vedea nivelul, mai ales că vom înfrunta o adversară care evoluează în prima ligă județeană”, a declarat Lucian Briceag, jucător și vicepreședinte la Corona Mihăești.