Diverse

La Oteșani, lucrările de branșare la apă și canalizare sunt deja realizate 30 la sută

441Vizualizari

Primarul Mircea Oprișor a obținut finanțare guvernamentală de 19 milioane lei, pentru realizarea branșamentelor la rețelele publice de apă și canalizare. În total, aproximativ 800 de gospodării vor beneficia în mod gratuit de această investiție, care s-ar putea finaliza spre sfârșitul anului. “Avem apă de calitate la Oteșani, din patru izvoare de mică adâncime. După ce vom finaliza această investiție, vom moderniza și ulițele care au mai rămas neasfaltate. Este vorba de doar 4-5 kilometri, iar banii îi vom putea aloca din bugetul local. Eu am încredere că, împreună cu localitățile Popești și Cernișoara, vom reuși să introducem și gazele naturale. Suntem în procedură avansată cu documentele și așteptăm doar să semnăm contractul de finanțare și să ne apucăm de treabă”, a explicat primarul din Oteșani, Mircea Oprișor.