sâmbătă, mai 18, 2024
Diverse

Sică Vlad a marcat de două ori pentru noua sa echipă, în amicalul cu Cozia Călimănești

855Vizualizari

Astăzi, pe terenul sintetic din Zăvoi, s-a desfășurat un „triunghiular”, la care au participat echipa-gazdă, SCM Rm. Vâlcea, dar și Cozia Călimănești și Oltețul Alunu. În cel de-al doilea joc al întâlnirii, Alunu a reușit să se impună cu scorul de 3-0, contra celor de la Călimănești. Sică Vlad (transferat recent de la CS Mădulari) a marcat o dublă pentru noua sa echipă, iar Gabriel Herăscu – o dată. De precizat că, înainte de acest meci, Cozia disputase deja o oră contra „municipalilor” antrenați de Gabriel Mangalagiu, deci, oboseala și-a spus cuvântul în cel de-al doilea joc…

A fost un joc bun. O mișcare utilă și le mulțumim celor de la SCM pentru că ne-a acceptat în pregătirea lor! Aceste jocuri puternice sunt foarte utile echipei noastre… Vrem să ne menținem în vârful clasamentului județean, deci, avem nevoie de cât mai multe meciuri tari„, a declarat conducerea clubului Oltețul Alunu.