vineri, mai 17, 2024
Fotbal Județean

În week-end, Viitorul Mateeşti vrea revanşa cu Viitorul Budeşti. „Nici nu există discuţie, vom lua 3 puncte!”

777Vizualizari
Viitorul Mateeşti a început cu o înfrângere noul an (0-5, în fieful echipei CS Mădulari). Alex Cincă, Victor Coandă, Irinel Cazacu şi coechipierii lor au şansa să se reabiliteze în următoarea etapă, când o vor întâlni, pe teren propriu, pe Viitorul Budeşti, ultima clasată din Liga a IV-a. De altfel, primarul Cosmin Anghelescu nici nu concepe ca echipa din Mateeşti să rateze victoria în acest duel şi este sută la sută convins că jucătorii săi vor da totul pentru a-şi trece în cont un succes care poate fi extrem de important în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Nici nu există discuţie, vom lua 3 puncte în meciul cu Viitorul Budeşti! Mă pronunţ încă de acum pentru un asemenea rezultat! N-are cum să fie altfel! Ar fi trebuit să ne impunem şi în tur, la Budeşti, dar am avut ghinion. De această dată, spre deosebire de partida de la Mădulari, din etapa anterioară, vom încerca să-i aducem pe toţi jucătorii noştri la meci, să nu lipsească nimeni. Obiectivul nostru este evitarea retrogradării, iar cu o victorie în acest week-end, în faţa celor de la Viitorul Budeşti, suntem în grafic. Până la finalul sezonului, sperăm să mai câştigăm şi alte puncte preţioase acasă, în faţa adversarilor mai accesibili, dar şi în deplasare poate că vom obţine ceva”, a declarat primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.
Meciul Viitorul Mateeşti – Viitorul Budeşti va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 11.00. În tur, ultima clasată din Liga a IV-a a câştigat cu scorul de 2-1, printr-o „dublă” semnată de Marian „Zizel” Mătăsaru (în minutele 3 şi 57), golul oaspeţilor fiind înscris de antrenorul-jucător Alex Cincă (în minutul 44).