Diverse

Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” organizează înscrieri pentru clasa a V-a cu profil sportiv (volei / atletism). Cererile se depun la secretariatul Colegiului sau online

3.41KVizualizari
Din 2 iunie, se pot face înscrieri pentru clasa a V-a (învăţământ vocaţional sportiv, cu ramurile volei şi atletism) de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (care, în 2019, a împlinit 100 de ani de existenţă). Potrivit afirmaţiilor lui Marius Mărgărit, şeful catedrei de volei de la prestigiosul liceu din Rm. Vâlcea, documentele pot fi depuse zilnic, de luni până vineri, între orele 9-13, la secretariatul Colegiului sau online. Relații suplimentare se pot obține la telefonul 0722-592.169.

„Din păcate, din cauza pandemiei de Covid-19, care ne-a ţinut în case două luni, nu am mai putut să popularizăm, ca de obicei, existența clasei sportive de la CNMB. De aceea, ţin să precizez, pentru toţi copiii şi părinţii interesaţi, că şi în anul de învăţământ 2020-2021 Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” are în planul de şcolarizare, pe lângă clasele cu profil normal, şi una cu profil sportiv, cu specializările volei / atletism. Înscrierile se pot face începând chiar din această săptămână, mai precis din 2 iunie, la secretariatul liceului sau online, pe toată durata verii. Dosarul de înscriere trebuie să conţină cererea scrisă şi certificatul de naştere al copilului. La această clasă sportivă, programul şcolar va fi de dimineaţă, copiii urmând a avea câte trei antrenamente pe săptămână. Ţin să mai menţionez şi că elevii vor avea parte şi de o încadrare foarte bună în ceea ce-i priveşte pe ceilalţi profesori de la materiile de bază (de matematică, limba română etc), astfel că, şi din acest punct de vedere, vom menţine ştacheta ridicată. Aşadar, chiar dacă vor fi într-o clasă cu profil sportiv, elevii vor beneficia de cele mai bune cadre didactice. Ne păstrăm tradiţia în acest sens, deoarece, an de an, la CNMB au absolvit copii ce au ajuns oameni importanţi în multe domenii”, a subliniat Marius Mărgărit.