Fotbal Diverse

Un fost jucător la Mondialul din ’94, impresionat de gazonul de la Brother’s Sport Hub. Deja lumea face glume cu Iulică Dincă: dacă tunzi așa bine un teren, poți fi și frizer…

1.44KVizualizari
Încă de când a preluat în administrare fostul complex sportiv FC Oltchim (actualmente, Brother’s Sport Hub), Marius Voican a început modernizarea acestuia cu fonduri proprii. Astfel că, dintr-o bază care se regăsea în paragină, acum, lucrurile s-au schimbat enorm. Toate cluburile care au participat la turneul național „Cupa Speranțelor” și au disputat meciuri pe terenurile cu iarbă sau artificiale au rămas impresionate de condițiile existente. Puțini știu însă că de întreținerea gazonului s-a ocupat, în cea mai mare parte a timpului, Iulică Dincă – antrenor la FC Băbeni. Acesta a mărturisit că, după aproape trei ani de muncă și investiții importante ale conducerii administrative, terenul de la Brother’s Sport Hub se află în primele 10 din Liga a III-a.
„Din păcate, nu mai am imagini cum arăta stadionul în 2019, când Marius Voican l-a preluat în administrare. Vă spun însă că, pe margini, bălăriile depășeau 1 metru înălțime. S-a investit mult să ajungă gazonul la calitatea actuală. Sincer, şi antrenorul Corneliu Papură – FOTO – (n. red: fost jucător la Universitatea Craiova și component al naționalei României la Mondialul din SUA – 1994) a rămas impresionat de calitatea terenului! Și nu e singurul care ne-a felicitat pentru tot ceea ce am făcut aici! Asta nu face decât să ne bucure, mai ales că, mereu, am avut grijă să oferim condiții cât mai bune de joc. Se fac mai nou și glume cu mine. Prietenii îmi spun că ar trebui să mă fac frizer, când văd cât de bine arată gazonul”, a spus Iulică Dincă.