Handbal

Corina Lupei s-a despărţit de SCM Rm. Vâlcea şi a debutat deja la noua sa echipă, apărând inclusiv pe lista marcatoarelor

366Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea nu va mai conta pe serviciile tinerei extreme stânga Corina Lupei (20 de ani), în acest final de sezon. După ce a evoluat doi ani şi trei luni în Sala Traian, ea s-a despărţit la finele lunii februarie de echipa antrenată de Bent Dahl şi a semnat cu Dunărea Brăila. Transferul a avut efect imediat şi a fost posibil datorită faptului că handbalista a devenit liberă de contract, după ce a făcut o solicitare în acest sens către FRH. În memoriul pe care l-a depus la Federaţie, Corina Lupei ar fi susţinut că la Vâlcea nu poate creşte în valoare pe cât de mult şi-ar fi dorit, din cauza puţinelor minute în care este utilizată.
Week-end-ul trecut, aceasta a debutat deja şi la noua echipă, în partida pe care Dunărea Brăila a disputat-o, pe teren propriu, cu Minaur Baia Mare. Trupa antrenată de Costică Buceschi s-a impus cu scorul de 27-25, iar fosta jucătoare vâlceană a apărut inclusiv pe lista marcatoarelor, prin două goluri. La Dunărea Brăila, Corina Lupei e coechipieră cu două foste componente ale SCM-ului din sezonul trecut: sârboaica Kristina Liscevic şi iberica Mireya Gonzalez Alvarez.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea